Recomandări AFIR

23 Ian 2018

 

23.01 bugetAgenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale recomandă Unităților Administrativ Teritoriale să ia în considerare articolul 6 din Legea nr. 2/ 2018 pentru elaborarea corectă a bugetelor locale aferente anului 2018.


Articolul 6 din Legea nr. 2/ 2018 a bugetului de stat pe anul 2018 prevede diminuarea excedentului bugetelor locale, înregistrat la data de 31 decembrie 2017, cu sumele destinate implementării proiectelor care beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile.
Această diminuare se poate realiza încă de la faza de proiect a bugetului local (faza publicării pentru transparență), cu respectarea condiției încadrării sumelor destinate implementării proiectelor ce beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile, prevăzute în excedent, la Titlul 58 – Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020.
Avansurile acordate prin PNDR pot fi utilizate exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor care fac obiectul contractelor de finanțare încheiate între beneficiarii publici și AFIR, până la terminarea duratei de execuție a contractelor de finanțare, respectiv 24 sau 36 de luni. Aceste avansuri asigură finalizarea în termen și în bune condiții a proiectelor de utilitate publică finanțate prin intermediul PNDR.
„Pentru a preveni apariția unor blocaje financiare la nivelul UAT-urilor care au semnat contracte de finanțare cu AFIR pentru implementarea proiectelor de investiții în infrastructura de bază și de acces, considerăm oportun să atragem atenția cu privire la posibilul risc de subdimensionare a bugetelor locale în exercițiul financiar din acest an, dacă nu se va ține cont de prevederile Legii 2/ 2018. Noi, ca Agenție, avem același interes ca și beneficiarii noștri, acela de a duce la bun sfârșit investițiile aflate în derulare și pentru aceasta vom întreprinde orice acțiune care poate veni în sprijinul real al beneficiarilor PNDR.” a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Așadar, modalitatea de înregistrare a sumelor destinate implementării proiectelor ce beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile (avansuri acordate în baza contractelor de finanțare, sume destinate cofinanțării proiectelor, sume destinate acoperirii cheltuielilor neeligibile, sume destinate angajării de credite pentru susținerea proiectelor etc.) este foarte importantă în contextul prevederilor art. 6 (15) din legea bugetului de stat pe anul 2018.

Sursa: afir.info
Sursa foto:bzi.ro

Fosile descoperite recent în Germania demonstrează că moliile şi fluturii există pe planeta noastră de cel puţin 200 de milioane de ani, ...
Vă mai aduceți aminte de acele gogoși pufoase pe care le făcea bunica de fiecare dată când mergeați la ea în vacanțe? De ce nu v-ați ...
Potrivit oamenilor de ştiinţă britanici de la Universitatea Sheffield, creierul uman are un scaner wireless pentru emoţiile umane, al cărui ...
Medicii avertizează că oprirea unui strănut poate să aibă consecinţe fizice grave. De asemenea, un strănut oprit poate să dăuneze urechii ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
28 29 30 31 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 1

ULTIMELE ŞTIRI

Un simplu test de sânge ar permite detectarea mai multor forme de cancer

Cercetătorii au dezvoltat o tehnică de „biopsie lichidă”, care ...

Exporturile de tomate ale României sunt nesemnificative

România a importat 59.369 tone de roşii în primele nouă luni din ...

Fonduri europene pentru inovare în domeniul acvaculturii

Cei care vor să atragă fonduri europene prin Programul Operaţional pentru ...

Recomandări AFIR

 

Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale recomandă Unităților ...

Caravana ”Alege oaia” - la Iași

În perioada 23-24 ianuarie 2018 în Parcarea Instituției ...

Muzeul Etnografic al Transilvaniei a devenit membru al European Rural History Organisation

 

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este prima instituţie din ...

Alpinistul roman Horia Colibăşanu invitat la Gala "Expediţia - Chemare în necunoscut"

Alpinistul român Horia Colibăşanu, timişoreanul care a reuşit să ...

Peste 20.700 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Biserica de Gheață de la Bâlea Lac va fi sfințită

Turiştii care urcă la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş pot vizita ...

Caravana “Alege oaia!” ajunge la Iași

 

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea va fi prezent ...

La Socola se studiază ”sindromul Italia”

 

Specialişti ai Universităţii italiene Udine, sunt până pe 28 ...

În sfârşit, vine iarna!

Meteorologii atenţionează că vremea se înrăutăţeşte în jumătatea de ...

O varietate de ceapă persană, o armă potenţială împotriva rezistenţei la antibiotice

O varietate de ceapă persană ar putea avea un impact major în lupta ...

Pliculeţele de ceai - utilizări mai puţin cunoscute!

În anotimpul rece oamenii beau mai mult ceai decât în mod ...

România participă la cea de-a 83-a ediție a Expoziţiei Internaționale “Săptămâna verde”

În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea ...