Fermierii speră să primească despagubirile chiar în acest an.
Autorităţile locale din judeţele afectate în România de seceta din această vară evaluează pagubele. Au fost create comisii judeţene care inventariază terenurile cu culturi calamitate, urmând să transmită guvernului pagubele suferite de societăţile agricole sau de persoanele fizice. Potrivit primelor estimări, cele mai mari pierderi sunt în Moldova, iar cea mai afectată cultură este cea de porumb.
Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu a precizat pentru Radio România că, în această situaţie, preţul produselor româneşti ar putea creşte, în perioada următoare. Pe de altă parte, guvernul speră să poată obţine din partea Comisiei Europene un ajutor care să acopere parţial pierderile înregistrate în agricultura românească.
Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a promis că fermierii afectaţi de seceta din acest an vor primi despăgubirile după evaluarea exactă a pierderilor înregistrate.
Daniel Constantin: “Discutăm cu Comisia Europeană să venim în ajutorul fermierilor, chiar din acest an, cu o sumă importantă din despăgubirile care li se cuvin şi care constituie un ajutor pentru continuarea lucrărilor agricole.”
Alături de seceta care a generat această situaţie, un alt factor este starea sistemului de irigaţii din România, distrus în proporţie de 90% dupa perioada comunistă, astfel că, în prezent, sunt irigate doar 300.000 de hectare, faţă de cele 3,3 milioane de hectare, câte erau în 1989. Reabilitarea unei infrastructuri de irigaţii la nivel naţional ar costa aproape un miliard de euro.
Citeste articolul complet pe rri.ro
Subvenția pentru motorină în agricultură se va acorda doar persoanelor fizice autorizate sau intreprinderilor individuale
Cererile pentru ajutorul de minimis din sectorul agricol pot fi depuse de fermieri
Subvenții mai mari pentru crescătorii de vaci de lapte din zonele defavorizate