Tipăreşte pagina

Oamenii de ştiinţă fac o nouă descoperire importantă legată de Lună

Adâncurile astrului ar fi surprinzător de bogate în apă, susţine un nou studiu, publicat în revistea "Nature géosciences".


"Am găsit semnătura apei peste tot în adâncurile Lunii, folosind datele de satelit", a declarat Shuai Lin, co-autor al studiului care a permis descoperirea acestui fenomen.

Multă vreme, Luna a fost considerată o planetă aridă de o "magnifică dezolare" sau "complet uscată". Folosind datele obţinute prin satelit, cei doi cercetători au demonstrat că depozitele vulcanice contin cantităti neobisnuit de mari de apă provenită din adâncurile Lunii.

Ipoteza cea mai răspândită cu privire la originea formării Lunii este aceea a unei mari coliziuni între Pământ si un corp de mărimea lui Marte, la scurt timp după formarea sistemului solar.

Descoperirea cercetătorilor publicată luni ridică însă o întrebare: cum hidrogenul necesar formării apei a putut supravietui temperaturilor extreme cauzate de impact?

Potrivit studiului, zăcămintele contin putină apă (sub 0,05%), dar ele sunt imense, putând ajunge până la 1.000 de kilometri pătrati. Prin urmare, acest astru ar fi "surprinzător de bogat în apă", potrivit autorilor.

O descoperire care ar putea avea o aplicabilitate practică în viitor: "Apa ar putea fi utilizată ca resursă in situ în timpul unei viitoare explorări", conchide cercetătorul Shuai Li.

Sursa: rador.ro

Login to post comments