Tipăreşte pagina

Top cinci flori foarte populare, însă extrem de otrăvitoare

Florile ne colorează viaţa şi ne bucură ochiul, însă unele dintre aceste minunate creaţii ale naturii pot provoca dureri de cap, convulsii sau pur şi simplu pot omorî.

Potrivit cărţii „Manualul otrăvurilor şi plantelor dăunătoare”, copiii sub şase ani sunt cei mai vulnerabili, ei reprezintă cauzele a 85% din toate apelurile către centrele de toxicologie. Rododendronii, copacul wisteria, oleandrul şi ficusul sunt doar câteva dintre plantele frumoase ale căror capacităţi ar putea să surprindă.

Iată lista cu cinci cele mai toxice, dar şi comune plante otrăvitoare:

Narcisa – aceşti minunaţi vestitori ai primăverii, galbeni (aka daffodils) şi albi (jonquils), sunt, de fapt, toxici în cazul consumării bulbilor în cantităţi mari. De multe ori, oamenii confundă bulbii de narcise cu ceapa.

Semnele de intoxicaţie sunt: greaţă, vome, crampe şi diaree. Un medic ar putea recomanda hidratare intravenoasă şi / sau medicamente pentru a stopa voma şi senzaţia de greaţă, în cazul în care simptomele sunt severe sau pacientul este un copil.

Ficus – cunoscut şi sub numele de smochinul înlăcrimat, copacul benjamin sau planta de cauciuc înfrunzită, ficusul conţine în frunze şi în tulpină o sevă lăptoasă ce este toxică.

Există aproximativ 800 de specii de arbori ficus, arbuşti şi viţă de vie, dintre care multe sunt crescute ca plante de ghiveci, în ghivece sau afară, însă numai în zonele călduroase unde unele specii pot creşte până la 23 centimetri. Pericolul care ne paşte la atingerea unui ficus este mâncărimea pielii şi inflamaţiile. Pentru a remedia aceste reacţii, medicul prescrie medicamente pentru alergie sau antiinflamatoare.

Crizantema – de o varietate copleşitoare de culori, portocalii, galbene sau albe, aceste minunate flori pot fi regăsite în multe grădiniţe cu flori din faţa casei sau în ghivece pe balcoane. Sunt între 100 şi 200 de specii de crizanteme, care cresc, în general, înălţându-se deasupra solului, dar în timp se pot transforma în arbuşti.

Aceste plante sunt toxice pentru oameni, dar nu într-o doză periculoasă. Atingerea lor poate cauza usturimi şi mâncărimi ale pielii, precum şi inflamarea locului care a intrat în contact cu planta.

Citeste continuarea pe rador.ro

Te-ar mai putea interesa si:

O gură de aer proaspăt! Plante de apartament care îmbunătățesc calitatea vieții
Fagul, copacul fermecat. Arborele legendelor
Istoria complexă a măslinului, copacul cu "fructe de aur"

Login to post comments