Plăcinta mahalalei bucureștene de altădată-meseriași, coafeze, studenți săraci, fete de măritat fără zestre, căruțași, ospătărițe, câte-un profesoraș sau un „catindat“ pe la primărie, casnice, samsari de chitimii, hartogari, casierițe, negustori mărunți, infirmiere, șuti cu ștaif, cheferisti. O mulțime între două lumi, nici tu țigănime soioasă, dar nici high life cu bănet la bancă și vacanțe la Paris.

O ciorbiță de oameni flămânzi și-nfrigurati, dar nu și grăbiți, care urcă către Moneasa într-o căruță de șvabi ori kasubi (mai logic șvabi, ce să caute kasubii în Banat?)

Nu știu dacă e neapărat ardelenească ciorbă asta nemțească, dar o întâlnesc des la Cluj, la Huedin și deloc în sud sau în Moldova. I se poate adăuga și o lingură de smântână sau, dacă vreți un pic de iz balcanic, zeamă de lămâie. E o ciorbă groasă, cunoscută în întreaga Europă (dar ce nu cunoaște Europa, ea, care i-a născut pe toți, pe euroamericani-dacă negrii țin să îi numim afroamericani, cum vreți să le spunem ălorlalți?-pe reformați și pe analiștii politici?)

Poate cea mai celebră plăcintă românească, „cocatura“ kir-ilor tomitani, dar și a oierilor ardeleni și aromâni din podisul Casimcei se plimbă prin toată țara, oprindu-se mai ales prin gări și bufetele piețelor, sau oriunde mai dă de țuică.

Un fel de budincă a la Râul Doamnei, făcută de o cuconiță care știa, de la o tanti din Târgoviște care fusese de două ori în Franța, aproximativ cum, dar nu știa mai deloc cu ce, drept care a ieșit turta asta.

Gogoși pripite! O rețetă din străbuni, delicioasă, adaptată de Radu Anton Roman.

Chiar dacă suntem în plină vară, astăzi, îți propunem un preparat cu varză albă, destul de simplă, dar extrem de deliciosă, care va fi apreciată de cei care o vor gusta.

La vremea junetii studioase, invitat de familii bune, cu argintarie, case si fete de maritat in Dej si la Gherla, am gustat mandria si proba de ospitalitate a locului, „muschiul de Cluj“.

Taram magic, nascator de legende (de tot felul), centru spiritual intesat de manastiri, o lume de cultura si arta populara straveche, un fel de patrie mai mica pentru o mare literatura vorbind de Ceahlau si de Ozana cea frumoasa (am uitat ceva sau pe cineva?), dealurile de la poalele muntilor Stanisoarei, din tinutul Neamtului au nascut si aceasta zeama raspicat acrisoara, ce are misiunea sacra de a limpezi nesiguranta diminetilor incetosate de nopti ravasite, pierdute, fara nici o legatura cu castitatea sau saracia monahica din vecinatate.

Șnitelul de ciuperci este rețetă simplă, rapidă și gustoasă, iar astăzi, vă propunem să încercați varianta lui Radu Anton Roman.