Fiica domnitorului Radu Șerban, Elina, soție a marelui postelnic Constantin Cantacuzino, a căpătat într-o viață lungă cinci fete și șase băieți.

Beizadea Dimitrie, a fost trimis școlar de tatăl său Constantin Vodă Cantemir în capitala lumii, la Stambul, cum a trecut puțin de 13 ani.

Să poți visa a face aur, aur bun din cel roșu, a fost intotdeauna o prerogativă imperială, dar mai cu osebire dedat fermecătoarei năluciri s-a aflat Rudolf al II-lea de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu și companion al Maestrului Sublimus.

În campania din 1913, trupele române trecuseră ușor prin pasurile Balcanilor bulgărești, iar Majestății Sale Regelui României Carol I i s-a adus la cunoștință apropierea la 8 km de Sofia a brigăzii de cavalerie a generalului Mustață.

Frunză verde foi mărunte

Vorbe mi-au ieșit cam multe

Lasă să iasă, că nu mai îmi pasă

Dacă pașaua intrat-a în casă

Plecatu-i stăpânul, mai de cu seară

Dus îi la coasă, la fân și secară.

În mahalaua Scaune, după frumosul obicei împământenit în suszisa mahala: cum că în zilele de vară fără ploaie, imediat după masa de seară, adecă pe la orele șase, se făcea cerc la câte o poartă, gospodăria căreia îi venise rândul la sindrofie scotea scaunele la poartă și își aștepta vecinii la ciubuc, la cafele și la învârtitura de ciuperci, iar pe la orele opt din noapte gazda dădea semnalul de plecare zicând : „Mâine seară mai frumos”, iar în ziua următoare zaiafetul se muta alături la vecini tot cu cafele, ciubuc și învârtitură de ciuperci.

După libații cu „Asti Spumanti” la dejun, salonul de muzică, molcomit în penumbra luminoasă a verii, s-a lăsat învăluit in songurile unui piano forte, când Afonso Castaldi, maestro, venit din Bologna Italiei în Principatele Române, o dată cu talentul său a adus și învățătura felului favorit al conaționalului său Gioachino Rossini; se numea Turnedo Rossini.

Barba Panagachi, aruncătorul de șiș, nu a ieșit din cuprinsul portului decât de două ori în tot cuprinsul ticăloșitei sale vieți: când l-au botezat la biserica Panaghia din buza vadului și la înmormântarea sa la cimitirul săracilor, la Sfânta Maria.

Când a venit Nicolae Mavrocordat, hospodar, la întâia lui domnie, a găsit la București un vid legislativ perfect.

Prima clădire a primăriei Bucureștilor despre care avem știință și documenturi, s-a ridicat la sfârșitul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica, în toamna anului 1841, când prezidente al sfatului orășenesc era paharnicul Scarlat Rosetti.