În lipsă de idei, găteşte un desert tradiţional slovac, uşor şi perfect pentru a-l împărţi cu prietenii, servit cu o ceaşcă de cafea.
Fiica domnitorului Radu Șerban, Elina, soție a marelui postelnic Constantin Cantacuzino, a căpătat într-o viață lungă cinci fete și șase băieți.
O gustare ușoară de vară, icrele de dovlecei se prepară rapid și sunt ideale și atunci când ești la dietă. Încearcă-le și tu!
Nutriționiștii recomandă pentru o viață sănătoasă să evităm alimentele procesate și sosurile grele, mai ales maioneza. Află cum să o prepari astfel încât să o poți consuma fără nici o grijă!
Nu sunt mulţi cei care poftesc şi salivează după icre. Însă suntem siguri că după ce veţi mânca din aceste icre de casă cu pesmet şi ceapă preparate întocmai după reţeta noastră, vă veţi gândi mult timp la ele şi veţi saliva ori de câte ori vă veţi aduce aminte de gustul lor.
Cine dacă nu mama, făcea cele mai bune chifteluţe din bloc? Sau de pe stradă, din cartier, ori de ce nu, din lume?
Când ai poftă de o mâncare gustoasă şi rapidă, încearcă o reţetă simplă care combină aroma dovleceilor cu gustul bogat al cărnii de pui. În doar 35 de minute, mâncarea este gata, iar tu o poţi servi imediat la cină.
Cine spune ca diabetul inseamna o viata de privatiuni? Putina organizare si poti petrece la fel de bine ca toti ceilalti. Iata cum faci un desert delicios fara zahar.
Dacă nu vrei aburi în bucătărie și nici nu mergi prea curând la grătar, poți prepara porumb copt în cuptor. Servește-l cu un sos de unt și busuioc.
Cercetătorii au dezvoltat o tehnică de „biopsie lichidă”, care ...
România a importat 59.369 tone de roşii în primele nouă luni din ...
Cei care vor să atragă fonduri europene prin Programul Operaţional pentru ...
Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale recomandă Unităților ...
În perioada 23-24 ianuarie 2018 în Parcarea Instituției ...
Muzeul Etnografic al Transilvaniei este prima instituţie din ...
Alpinistul român Horia Colibăşanu, timişoreanul care a reuşit să ...
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...
Turiştii care urcă la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş pot vizita ...
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea va fi prezent ...
Specialişti ai Universităţii italiene Udine, sunt până pe 28 ...
Meteorologii atenţionează că vremea se înrăutăţeşte în jumătatea de ...
O varietate de ceapă persană ar putea avea un impact major în lupta ...
În anotimpul rece oamenii beau mai mult ceai decât în mod ...
În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea ...