Distincţia i-a fost acordată de Mitropolitul Teofan al Moldovei, după oficierea slujbei liturgice din ziua prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva – prilej să rememorez o întâlnire cu Sfinția Sa, într-un miez de toamnă ca aceasta, cu 13 ani în urmă…
Aerul e tare. Rece. Pasim pe strazile umede ale diminetii, printre castane roscovane si frunze ruginite, grabind spre Ansamblul Episcopiei Husilor. Odata trecand dincolo, cerul pare sa se fi inaltat, stropii de ploaie se raresc si ne pomenim dand binete manunchiurilor de dumitrite si gherghine ce strajuiesc „arterele” manastirii.
Cautam cu privirea pe cineva care sa ne indrume, dar dinainte ne iese chiar omul pentru care batusem calea lunga: parintele Mina Dobzeu, arhimandritul manastirii. Si daca pentru oricine altcineva ziua abia incepe sa-si intre in drepturi, parintele e de multa vreme „la lucru”. Mai intai cu spiritul si cu sufletul, caci monahul nu inceteaza in fiece clipa a vietii sale slujirea lui Dumnezeu. Apoi si cu… mainile. „Munceam ceva” – ne spune, invitandu-ne in chilia sa. Zarim un banc de lucru, pe care odihnea o bucata de lemn, cu chipul unui sfant sculptat iesit de sub mana parintelui Mina. Maini tulburator de tinere, de adolescent, in ciuda atator ani si mai ales a atator „nevointi” care i-au marcat existenta. Ii spunem ca suntem ziaristi si ca vrem sa vorbim Cuviosiei Sale si mai cu seama, ca am vrea sa ne impartasim din intelepciunea domniei sale. Dar la cuvantul „ziaristi” are o reactie de recul. I s-a intamplat ceva nu de mult, ne explica. I-au fost rastalmacite vorbele intr-un ziar si n-ar mai vrea sa se petreaca asta. Dar stie ca nici o intrebare nu se cuvine sa fie lasata fara raspuns… Iar noi cautam raspunsuri. Satul natal, in Basarabia. Grozesti. Parintii: „oameni buni, cuminti, crestini buni…” Fratii si surorile. „La 13 ani m-am dus la Manastirea Hancu si m-au primit ca frate. Asta a fost in 1935″… Ani de razboi. Pentru foarte tanarul monah incepe un lung periplu – refugiul (la Caldarusani), intoarcerea in Basarabia si, din nou, in Romania. „S-a dus razboiul incolo, m-am intors. A venit razboiul incoace, m-au izgonit”. La Caldarusani invata o meserie: sculptura. Refugiat in Romania pentru a doua oara, pleaca pe front. E veteran de razboi. Se intoarce la manastire. Face seminarul – la Neamt, studiile teologice – la Bucuresti. E arestat in doua randuri, pentru ca ia atitudine impotriva regimului. A doua oara, la Jilava, il cunoaste pe Nicu Steinhardt. Filosoful ii cere sa il boteze. „«Vreau sa mor crestin!» – mi-a zis.” Intrebam cum era posibil sa fie facute slujbele religioase in inchisoare. „Spovedeam si impartaseam. Nu aveam nevoie de toate vasele sfinte. Aveam harul preotiei. O cruce? Am facut-o cu mainile mele. In loc de prescura foloseam painea cea de toate zilele. Vinul sfintit? Primisem un pachet cu struguri si am facut vin, si am avut simbolic vinul acesta sfintit cativa ani…”
DESPRE CURATENIA TRUPEASCA. „Cumpatarea e pentru tot omul, crestin sau necrestin. Mancam tot ce ne ingaduie Domnul. «Painea cea de toate zilele». Si asta are doua intelesuri, e vorba si despre hrana spirituala… Treapta a doua e infranarea. Sunt anumite zile de post, sunt altele cu dezlegari. La peste, de exemplu. Posturile sunt binevenite si sanatoase. Si apoi ce altceva e postul decat cultivarea vointei? Iti cultivi vointa si ai incredere in Dumnezeu, faci un act de smerenie. Nevointa este o treapta superioara pe care o trec monahii, cand se retrag din lume…”
DESPRE POST. „Cum zice Biblia, ca fariseii si carturarii ii intreaba pe ucenicii Domnului: «Voi de ce nu tineti post?» «Pentru ca nu e momentul». Cat e mirele cu mireasa e nunta. Dar cand se va lua mirele se va intrista si va tine post… Miercurea se tine post. Si vinerea, cand Iisus a fost rastignit, se tine post. E doliu…” „Painea si vinul ingrasa – ne mai zice. Dupa ce slujeam o liturghie, mancam o prescura si beam vin din pahar. Am vazut lucrul asta si mi-am pus limita. O bucatica de prescura si o inghititura de vin sunt de ajuns…”
CE I-A SPUS DUMNEZEU LUI NOE „In crestinism sunt binecuvantate toate mancarurile, din toate produsele” – ne spune parintele Mina Dobzeu. „Biblia ne zice ca dupa Potop, dupa ce au coborat de pe Corabie Noe si fiii sai, Dumnezeu i-a binecuvantat sa manance din vietuitoarele pamantului «ca din iarba verde». Noe salvase animalele de tot felul – si pe cele curate, si pe cele necurate – si animalele devenisera proprietatea lui. Crestinismul nu pune frana, nu spune sa nu mananci ceva, asa cum face religia mozaica. Ori mahomedanismul. Desi, e o binefacere pentru ei ca li se interzice sa manance carne de porc. Zona e de asa natura ca le dauneaza. Crestinismul dezleaga la orice mancare. Africanii, chinezii, eschimosii se hranesc asa cum se hraneau pe cand erau necrestini. Mananca fiecare dupa cum li-s obiceiurile si traditiile. Si nu-i condamna nimeni…” Si parintele ne vorbeste mult, si bland, si cald, si intelept despre atat de multe, incat simtim cum ne copleseste prezenta lui.
