A dat sutana pe sapă La cei 36 de ani, Ionel Tonea s-a apucat de cultivat căpșuni, pepeni și fasole în comuna natală Bogata, Călărași. Absolvent de Teologie, Ionel a dat preoția pe profesia de fermier. Nu a pornit de la zero și spune că, în ciuda faptului că e dintr-o localitate cu nume sugestiv, nu urmărește să se îmbogățească din lucratul pămân-tului.
Părinții fac agricultură de subzistență și a avut la îndemână strictul necesar pentru a începe afacerea, mai exact pământul, cinci hectare. A studiat un an de zile piața, cât lucra în București, și a ajuns la concluzia că pentru micii fermieri varianta culturilor de cereale nu este una avanta-joasă.
„Pui grâu sau porumb doar atunci când ai suprafețe mari. Altfel alegi o cultură de nișă. Am stat și am cântărit bine înainte de a mă decide ce să fac. Am ales căpșunile pentru că se vând bine. Suprafața pe care am cultivat căpșuni nu e mare, 24 de arii.
Am scos în primăvara asta 2,5 tone, pe care le-am vândut cu cinci lei kilogramul în angro și la piață. De anul ăsta am mărit suprafața pe care am pus căpșuni până la 6.400 de metri pătraţi. Dar ca să accesez fonduri europene, a trebuit să cultiv pe cinci hectare.
Așa am ajuns să pun și pepeni, și fasole fideluță. În mod normal, închei programul stabilit cu UE, prin care am luat 40.000 de euro, peste trei ani. Dacă îndeplinesc ceea ce m-am angajat în planul de afaceri, la anul primesc și ultima tranșă de 10.000 de euro”, spune Ionel Tonea.
Noi vrem pământ, noua variantă Ionel Tonea se consideră norocos că a avut baza minimă de la care să înceapă. Pământul și 11.000 de euro cu care a înființat culturile. „Vreau mai mult de la viață și consider că producând nu scot sume fabuloase, dar îndea-juns pentru o viață normală.
Am prieteni care ar vrea să-mi urmeze exemplul, dar nu au pământ sau bani să-l cumpere. Din punctul meu de vedere, ăsta este un aspect ce frânează procesul acesta de întoarcere a tinerilor în agricultură. Degeaba dai 40.000-50.000 de euro tânărului femier dacă el nu are cum să obțină punctajul optim să se califice pentru accesarea fondurilor! Iar să fii proprietar este un atu”, consideră acesta.
Citeste continuarea pe jurnalul.ro
Lideri la contribuţii sociale. Nivelul din România a depășit media mondială
Cum alegem cardul de salariu
Serele de flori, pepiniere de bani