Comunicatele ANRE, seci şi eliptice, ca de obicei, pomenesc că scumpirile s-au decis în urma unei analize făcute pe baza datelor transmise de către titularii de licenţă de furnizare care au în portofolii clienţi casnici reglementaţi. Scurt, cuprinzător şi învăluit în ceaţă.
În tot acest timp însă, consumatorul român a ajuns să fie cel mai taxat din Europa, prin grija statului român. Dacă vorbim despre gazele naturale, anul trecut România se plasa printre primele ţări din UE în ceea ce priveşte ponderea taxelor şi impozitelor în structura preţului gazelor pentru consumatorii casnici.
Cea mai mare pondere se înregistra în Danemarca (55% din preţ) şi Olanda (53%), iar România se plasa pe locul trei, cu 47%, în condiţiile în care media UE era de 26%.
La polul opus se aflau Marea Britanie (7%), Luxemburg (10%), Grecia (16%), Bulgaria, Cehia, Lituania şi Slovacia (17%).
La electricitate ponderea taxelor în preţurile pentru populaţie din România este de 27%, sub media europeană de 37%, dar ne plasam cu mult peste cele mai mici ponderi de 12-18% înregistrate în ţările balcanice sau de Malta unde ponderea era de 5%.