Marți 28 Martie |
---|
Acum la Antena Satelor |
APLAUZE PENTRU FOLCLOR (reluare) |
Urmeaza la Antena Satelor |
ASCULTĂ LIVE! |
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare a început să facă demersuri la Ministerul Agriculturii pentru înfiinţarea indicaţiei geografice Dealurile Sătmarului şi pe urmă a podgoriei Judeţul Satu Mare.
Preşedintele CJ, Adrian Ştef, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că nu este normal ca vinurile produse în judeţul Satu Mare să apară sub alte indicaţii geografice, precum Dealurile Crişanei sau Dealurile Sălajului.
"Facem acum demersuri la Ministerul Agriculturii ca să avem indicaţia geografică Dealurile Sătmarului. Să nu fie vinurile sub indicaţia Dealurile Sălajului, Dealurile Crişanei, cum este în momentul de faţă. Mi se pare aberant să fie Halmeu de Crişana, e aiurea să fie Oraşu Nou de Sălaj. Vrem ca totul să meargă prin indicaţia geografică Dealurile Sătmarului şi pe urmă denumirea de origine controlată să fie Dealurile Sătmarului", a declarat Ştef.
Potrivit acestuia, actuala indicaţie geografică în vigoare, stabilită de Ministerul Agriculturii este haotică, fiind deja demarate discuţii cu reprezentanţii ministerului pentru actualizare.
"În momentul de faţă indicaţia geografică este diferită, în funcţie de o arondare care a făcut-o Ministerul Agriculturii, destul de haotic, cândva demult. Există Dealurile Crişanei, încă o indicaţie geografică ce ţine de Sălaj. Acum lucrăm pe acest subiect, suntem destul de avansaţi, am avut discuţii cu Ministerul Agriculturii, cred că se va întâmpla destul de repede. Următorul nivel este să autorizăm tot judeţul şi toţi producătorii de vin în statul de podgoria Judeţul Satu Mare. Am pornit acest lucru, o să avem o întâlnire cu Asociaţia Dealurile Sătmarului", a mai spus preşedintele CJ.
În judeţul Satu Mare sunt peste 1.000 de ha de viţă de vie, în fiecare an fiind plantate noi suprafeţe.