Satul făgărășean vizitat de câștigătorii concursului „Vacanță acasă la suveica Mamei Ruță” în cea de a doua zi de călătorie iese în evidență prin câteva întâmplări și locuri minunate, ca și prin oamenii ei fermecători, care au redimensionat spațiul în care trăiesc.
2 septembrie 2015. Probabil cel mai emoționant moment pentru câștigătorii concursului „Vacanță acasă la Suveica Mamei Ruță” a fost popasul în satul Mândra din Țara Făgărașului. Întâlnirea, nu lipsită de emoții, cu nora Mamei Ruță și cu una dintre nepoatele sale, Ioana Zară, chiar în casa în care aceasta a locuit și a lucrat toată viața. Suveicuța călătoare încă nu revenise din ultimul voiaj (abia câteva ore mai târziu, la poarta cetății Făgărașului, aveam să o întâlnim), dar „surorile” ei mai mici ne-au întâmpinat cu voioșie.
Au „călătorit”, pe undele radio, prin ținutul de unde a plecat în lume celebra „suveică a Mamei Ruța”, să ducă povestea mândrelor țărănci din satul Mândra în cele patru zări. Au ascultat poveștile despre satul făgărășean și despre oamenii lui, despre cetatea cea frumoasă a Făgărașului, și au răspuns corect la întrebările concursului „Vacanță acasă la Suveica Mamei Ruță”, derulat simultan de posturile Radio România Antena Satelor și de Radio România Internațional, pentru ascultătorii din țară și din străinătate. În cele din urmă, au primit răsplata pentru fidelitatea lor, mare premiu al concursului... o vacanță de 8 zile, în Țara Făgărașului și în Mărginimea Sibiului. Ei sunt Anca Balaban, din România, Jamila Bekkaï, din Maroc, și Gilbert Dupont (însoțiți de partenerii lor de viață).
Concursul „Vacanță acasă la suveica Mamei Ruța” și-a aflat câștigătorii! Declanșat la 1 mai și derulat pe parcursul a 13 săptămâni, concursul - realizat de Radio România Antena Satelor, în parteneriat cu Radio România Internațional, a ajuns la final. Sâmbătă. 8 august, în cadrul emisiunii „Lada de Zestre”, transmisă în direct de la Muzeul Satului Dimitrie Gusti, a avut loc extragerea numelor câștigătoare, dintre aceea care au răspuns corect la toate întrebările concursului, calificându-se astfel pentru această etapă.
Cercetătorii au dezvoltat o tehnică de „biopsie lichidă”, care ...
România a importat 59.369 tone de roşii în primele nouă luni din ...
Cei care vor să atragă fonduri europene prin Programul Operaţional pentru ...
Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale recomandă Unităților ...
În perioada 23-24 ianuarie 2018 în Parcarea Instituției ...
Muzeul Etnografic al Transilvaniei este prima instituţie din ...
Alpinistul român Horia Colibăşanu, timişoreanul care a reuşit să ...
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...
Turiştii care urcă la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş pot vizita ...
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea va fi prezent ...
Specialişti ai Universităţii italiene Udine, sunt până pe 28 ...
Meteorologii atenţionează că vremea se înrăutăţeşte în jumătatea de ...
O varietate de ceapă persană ar putea avea un impact major în lupta ...
În anotimpul rece oamenii beau mai mult ceai decât în mod ...
În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea ...