Tipăreşte pagina

Fermierii vor primi bani și după 31 decembrie, pentru proiecte europene

Fermierii care au început proiecte pentru fonduri europene își vor primi banii conform sistemului actual şi vor putea deconta sumele şi după 31 decembrie, chiar dacă cererea României de prelungire cu şase luni a PNDR 2007-2013 nu ar fi aprobată, a anunțat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

El a precizat că demersului României de prelungire cu şase luni a termenului în care să poată fi decontate fondurile primite prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 i s-au alăturat 16 state membre UE şi că se doreşte ca pentru acest program, cu fonduri disponibile de 9,3 miliarde euro, să existe un grad de absorbţie apropiat de 100%.

Ministrul a răspuns astfel, unor informaţii referitoare la faptul că România ar fi pierdut 400 de milioane de euro din fondurile de dezvoltare rurală.

Potrivit ministrului, gradul de absorbţie a fondurilor din acest program este de 85% şi ar urca la 90%, dacă acest demers va fi aprobat.

Propunerea de prelungire cu şase luni cu şase luni a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 a fost aprobată de 16 state membre ale Uniunii Europene, însă comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat că este nevoie şi de acceptul Consiliului European.

Citeste continuarea pe paginadeagricultura.ro.