Rămânem în universul culinar al românilor - și-al lui Radu Anton Roman - pentru o... zară moață, fel de bucate care încă o dată probează că în condiții identice, având la îndemână aceleași ingrediente și ustensile și ducându-și traiul asemănător, oameni gândesc și... gătesc la fel. Ce-i „zara moață”? În cartea sa „Bucate, vinuri și obiceiuri românești” (Editura Paideia), R.A.R. o numea „încă o ciorbă din familia fierturilor ciobănești, făcută la stână, undeva, în Apuseni, din puținul ce l-a cărat măgarul și cu ce-a rămas de la alte bucate, mai bune”.
Pe Radu Anton Roman l-am văzut, cel mai adesea, gătind la... televizor. Ca mai toată lumea, de altfel. Dar de câteva ori mi-a fost dat să-i fiu în preajmă pe când gătea, învăluindu-și gesturile largi în vorbe de poveste. Când era musafir, la masa altora, avea ritualul lui. Mai întâi adulmeca, încercând din împletirea de arome să afle rețetele aduse la masă. După ce se lămurea, cu mirosul, începea să-ți pună întrebări. Dar asta cum se face, da' ailaltă din ce-i, da' de ce nu s-ar putea și altminteri...
Cercetătorii au dezvoltat o tehnică de „biopsie lichidă”, care ...
România a importat 59.369 tone de roşii în primele nouă luni din ...
Cei care vor să atragă fonduri europene prin Programul Operaţional pentru ...
Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale recomandă Unităților ...
În perioada 23-24 ianuarie 2018 în Parcarea Instituției ...
Muzeul Etnografic al Transilvaniei este prima instituţie din ...
Alpinistul român Horia Colibăşanu, timişoreanul care a reuşit să ...
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...
Turiştii care urcă la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş pot vizita ...
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea va fi prezent ...
Specialişti ai Universităţii italiene Udine, sunt până pe 28 ...
Meteorologii atenţionează că vremea se înrăutăţeşte în jumătatea de ...
O varietate de ceapă persană ar putea avea un impact major în lupta ...
În anotimpul rece oamenii beau mai mult ceai decât în mod ...
În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea ...