Aceste rânduri sunt dedicate unuia dintre ţăranii români care au marcat istoria neamului, laolaltă cu voievozii. Pe unii nu-i avem trecuţi în calendare. Ei sunt un fel de eroi necunoscuţi ai luptei noastre de a supravieţui ca neam, ca ţară. Moş Ion Roată are însă şi loc în calendar, şi-n poveste. Şi chiar în vieţile noastre, ale celor de azi…

Astăzi, 24 ianuarie, Flacăra Centenarului, care a fost aprinsă aseară la Muzeul Golești din județul Argeș, va fi depusă la mormintele Brătienilor de la Vila Florica, din Ștefănești, familie de care este strâns legată crearea României Moderne, transmite corespondentul Radio România Antena Satelor, Constantin Pașol.

Chiar din primii ani după plecarea din țară a lui Alexandru Ioan Cuza, Principele Carol I (care avea să devină apoi Regele Carol I al României) a înțeles că neamul românesc are nevoie să-și amintească în fiecare an de momentele lui de glorie, momentele lui definitorii pentru devenirea istorică.

Cu 21 de focuri de tun, trase de la Arsenalul armatei, s-a anunţat Capitalei începerea serbărilor Jubileului Unirii Principatelor. În 24 ianuarie 1909 se aniversau 50 de ani de la ceea ce noi azi numim “Unirea-cea-mică”, eveniment istoric care, însă, în epocă, nu avea alt egal. Steagurile tricolore fâlfâiau – aşa cum se zbătuseră în vânt flamurile ce pavoazau oraşul la intrarea cortegiului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu o jumătate de secol în urmă.

Prezentăm o consemnare a lui Radu Rosetti, în volumul “Amintiri din prima tinereţe”, Imprimeria Fundaţiei Culturale “Principele Carol”, din 1927. Această însemnare ne arată clar: bogaţii se săturaseră de reformele lui Cuza, iar săracii, ţăranii îl iubeau şi nu se gândiseră niciodată să-l înlocuiască. “Monstruoasa coaliţie” - cum este cunsocută “înfrăţirea” celor care fuseseră loviţi în propriile interese de acţiunile Domnitorului - a avut câştig de cauză.

Un text superb, care susţine ideea iubirii pe care poporul i-a purtat-o Domnului Alexandru Ioan Cuza, îi aparţine lui Nicolae Iorga. A fost scris în 1920 şi a apărut în volumul “Oameni cari au fost”: “Centenarul naşterii lui Cuza Vodă”. Iată portretul pe care îl face Nicolae Iorga. “Cuza vodă. Un domn care nu s-a născut din neam mare, care n-a avut o cultură superioară, care n-a protejat artele, care n-a înălţat clădiri menite să rămâie, care n-a strâns în jurul său pe fruntaşii prin talente ai neamului, care s-a arătat indiferent faţă de opinia scrisă.

Pe la începutul secolului al XIX-lea, în București se obișnuia - prin hanuri, cafenele și bodegi - să se serveasca o cafea "la filigean", după moda orientală. Vinul se bea din carafe de lut, smălțuite numai pe dinafară, iar braga (la mare căutare atunci, căci răcorea în zilele de vară și ținea de sete iarna) se bea din căni mari de tablă.

Începuturile cărților de bucate românești nu sunt atât de îndepărtate, precum pe la alte neamuri. Iaca, pe la jumătatea veacului al XIX-lea ne-am învrednicit noi a ne pune rețetele sub teascul tipografiilor – dar asta nu-nseamnă că până atunci ne-au murit strămoșii de foame!

Se scrie mult în miezul iernii, în contextul celebrării Unirii Principatelor Române. Dar se rostogolesc mereu aceleași fraze, se evocă aceleași figuri istorice, se jalonează istoria cu aceleași date. De-aceea, poate, găsesc cuvenit să vorbim astăzi despre un alt ianuarie, cel al anului 1870, în care personalități dintre cele mai puternice ale neamului românesc s-au întâlnit.

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită şi „Mica Unire”, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă în crearea statului unitar român modern.