Afinele, un prieten prețios. 9 boli în care sunt remediul naturist ideal

Bobițele mici și negre, care cresc în arbuștii de la marginea pădurilor de munte, se dovedesc a fi deosebit de utile în ceea ce privește păstrarea sănătății, prevenirea și vindecarea unor boli. În ce privește afinul, trebuie remarcat că de la el se vor folosi aât fructele (culese cu grijă, să nu ne înțepăm în acele lui), cât și frunzele, bucurându-se de secole de apreciere, fiind citate în primele tratate de farmacie medievală.

Afinele conţin în proporţie de 80% apă, iar restul zaharuri, acizi, proteine, vitaminele A, B1, B2, B3, C şi E, dar şi uleiuri şi săruri minerale. Frunzele acestui arbust şi fructele, afinele, sunt cele mai utilizate părţi ale acestei plante în medicina naturistă.

1. Previn afecțiunile cardiovasculare

O dietă bogată în afine te ajută să scapi de grăsimea de pe talie, care creşte riscul apariţiei bolilor cardiovasculare. Mai mult, consumul de afine oferă o bună protecţie pentru inimă persoanelor care suferă de sindrom metabolic. Efectul benefic se datorează unor substanţe prezente în compoziţia afinelor, care împiedică depunerea colesterolului pe vasele de sânge şi formarea cheagurilor de sânge pe artere. Afinele sunt indicate şi hipertensivilor, deoarece previn creşterea tensiunii arteriale.

2. Sunt antioxidant și protector al creierului
De asemenea, cercetătorii au descoperit că afinele au rolul de a proteja creierul de stresul oxidativ şi reduc afecţiunile apărute cu înaintarea în vârstă (Alzheimer sau demenţă senilă).

3. Îmbunătăţesc vederea
Vitaminele A şi C din afine, în combinaţie cu pigmentul antocianină, îmbunătăţesc acuitatea vizuală, circulaţia sangvină la nivelul ochilor şi al sistemului nervos şi pot preveni sau chiar trata unele boli de ochi, precum retinita pigmentoasă, glaucomul sau miopia. Vitaminele şi nutrienţii din afine sunt eficiente împotriva oboselii ochilor, în timp ce antocianina ajută la protejarea ţesuturilor retinei împotriva radicalilor liberi.

4. Reduc nivelul zahărului din sânge
Glucochinina este un alt compus care se găseşte în compoziţia afinelor. Studiile ştiinţifice au arătat că aceasta are un efect pozitiv asupra bolnavilor de diabet, deoarece această substanţă reduce nivelul de zahăr din vasele de sânge, reducând astfel şi dependenţa de administrarea insulinei.

5. Au acţiune anti-inflamatoare
Flavonoidele au efecte benefice asupra organismului deoarece protejează pereţii capilarelor şi organismul împotriva infecţiilor. Deficitul de flavonoide din organism influenţează rănirea cu uşurinţă, după care este nevoie de o perioadă mai îndelungată pentru refacerea ţesuturilor lezate. Celelalte substanţe din afine au şi o acţiune anti-inflamatoare, fiind deosebit de indicate împotriva infecţiilor aparatului urinar, precum cistita. Mai mult, sucul de afine este un adevărat „antibiotic”, deoarece conţine o substanţă numită proantocianidină care anihilează colibacilii, bacterii ce cauzează infecţiile la nivelul tractului urinar. Proantocianidinele nu permit bacteriilor să modifice structura celulelor aflate pe mucoasa aparatului urinar, ci le elimină din organism.

6. Rezolvă probleme ale sistemului digestiv

Ceaiurile de afine ajută la vindecarea diferitelor afecţiuni ale stomacului şi la rezolvarea anumitor probleme ale sistemului digestiv. Sunt benefice atât în cazul constiăației, cât și al... diareei. În plus, echilbrează flora intestinală și depurifică.

7. Te apără de boli ale sistemului respirator

Substanţa din afine, taninul, ajută şi la reducerea inflamaţiilor de la nivelul laringelui în cazurile de gripă, răceală sau a diverselor forme de alergii.

8. Regenerează ficatul
Organismul transportă colesterol şi grăsimi în globulele mici. Acestea se petrec la nivelul ficatului, care apoi intră în sânge. Ceea ce rămâne în urma acestui proces este colesterolul rău, iar 70% din acesta este absorbit de adrenalină. Substanţele conţinute de afine ajută celulele de la nivelul ficatului să producă mai mulţi receptori pentru colesterolul rău. Astfel, celulele din ficat devin mai sensibile la colesterolul rău şi, în plus, absorb mai mult colesterol rău. De aceea, nutriţioniştii ne recomandă să consumăm afine pentru a avea o dietă echilibrată.

9. Combat oboseala
Afinele sunt recomandate persoanelor care au de susţinut examene dificile sau care sunt supuse unor activităţi intelectuale susţinute. Aceste fructe stimulează circulaţia sângelui şi a oxigenului în creier, fapt ce revigorează activitatea cerebrală. Cercetătorii au descoperit şi efectul energizant pe care îl au afinele asupra organismului. Dacă vei consuma seara un bol din minunatele fructe de pădure, vei alunga oboseala acumulată în timpul zilei.

ULTIMELE ŞTIRI

Un simplu test de sânge ar permite detectarea mai multor forme de cancer

Cercetătorii au dezvoltat o tehnică de „biopsie lichidă”, care ...

Exporturile de tomate ale României sunt nesemnificative

România a importat 59.369 tone de roşii în primele nouă luni din ...

Fonduri europene pentru inovare în domeniul acvaculturii

Cei care vor să atragă fonduri europene prin Programul Operaţional pentru ...

Recomandări AFIR

 

Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale recomandă Unităților ...

Caravana ”Alege oaia” - la Iași

În perioada 23-24 ianuarie 2018 în Parcarea Instituției ...

Muzeul Etnografic al Transilvaniei a devenit membru al European Rural History Organisation

 

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este prima instituţie din ...

Alpinistul roman Horia Colibăşanu invitat la Gala "Expediţia - Chemare în necunoscut"

Alpinistul român Horia Colibăşanu, timişoreanul care a reuşit să ...

Peste 20.700 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Biserica de Gheață de la Bâlea Lac va fi sfințită

Turiştii care urcă la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş pot vizita ...

Caravana “Alege oaia!” ajunge la Iași

 

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea va fi prezent ...

La Socola se studiază ”sindromul Italia”

 

Specialişti ai Universităţii italiene Udine, sunt până pe 28 ...

În sfârşit, vine iarna!

Meteorologii atenţionează că vremea se înrăutăţeşte în jumătatea de ...

O varietate de ceapă persană, o armă potenţială împotriva rezistenţei la antibiotice

O varietate de ceapă persană ar putea avea un impact major în lupta ...

Pliculeţele de ceai - utilizări mai puţin cunoscute!

În anotimpul rece oamenii beau mai mult ceai decât în mod ...

România participă la cea de-a 83-a ediție a Expoziţiei Internaționale “Săptămâna verde”

În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea ...

EDUCAŢIE

Legea uceniciei, în noua formă, aduce sume majorate în bugetul angajatorilor: 1125 lei/lună pentru fiecare ucenic
A apărut legea care modifică Legea uceniciei. În esență, angajatorii care încadrează ucenici primesc o sumă
SEO pas cu pas. Pasul 1 - Obține cuvintele-cheie potrivite
Nu e întotdeauna ușor să atragi vizitatori pe site-ul tău. Probabil știi că trebuie să înveți SEO, dar
Cât costă să trimiți copilul să studieze în străinătate
Tot mai mulți români sunt dezamăgiți de sistemul educațional românesc și caută soluții alternative în
Recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale
Recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România se aplică
Învăţământul particular acreditat, obligatoriu, va fi finanţat din toamnă
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că din luna septembrie a acestui an
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Însemne tricolore cusute la Miercurea Ciuc, dăruite, de Ziua Naţională, românilor din afara graniţelor
Sute de însemne tricolore, cusute în inima ţării, la Miercurea Ciuc, au fost dăruite românilor din
„Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”
Cu un an înainte de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, ca un preambul la seria de evenimente ce se vor
Stilul neoromânesc, subiectul unui documentar despre căutarea identităţii naţionale în domeniul arhitecturii
Stilul arhitectural neoromânesc, considerat un veritabil simbol al unităţii culturale naţionale în
Tabăra de sănătate pentru copiii supraponderali, apreciată la Londra
Tabăra de sănătate pentru copiii supraponderali, organizată anual în staţiunea Straja, din Valea Jiului, în
Muzeul vieţii transilvănene, amenajat în castelul Kalnoky de la Micloşoara
Muzeul vieţii transilvănene, amenajat în castelul Kalnoky din localitatea covăsneană Micloşoara, va fi acreditat
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Și oamenii mari sunt oameni: Când mă fac mare vreau să fiu ...rege!
Uneori viața ne pune în circumstanțe extraordinare. Capacitatea de a rămțne cu capul pe umeri în asemenea
Femei stresate și bărbați efeminați. Explicații pentru scăderea natalității
În ultimii ani, rata natalităţii din România a scăzut la cote alarmante. Cauzele sunt multiple, de la
Elementul din copilărie care îi influențează pe cei mici la maturitate
Primii cinci ani ai vieții copilului sunt esențiali pentru dezvoltare. Experiențele pe care copii le au în acești
Surprize pentru elevi! Ce se se întâmplă cu telefoanele și cu scutirile
Ministrul Educației, Liviu Pop, a semnat un ordin pentru modificarea și completarea regulamentului cadru de organizare
5 secrete către succes de la cele mai de succes femei
Pentru că știm că toate femeile din întreaga lume își doresc să aibă succes și caută neîncetat rețeta
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Expresii temporale în limba engleză
Voi știți să ne spuneți în ce dată suntem și cât este ora... și nu oricum, ci în limba engleză? Dacă nu, parcurgeți
Expresii uzuale in limba engleza
Prin acese expresii ne-am propus sa vă ajutăm să comunicați mai simplu și mai eficient, chiar dacă sunteți începător
«
»
  • 1
  • 2

JURIDIC

Stimulent de inserție 2018: Câți bani primești dacă te întorci mai repede la serviciu
Stimulentul de inserție este o sumă de bani ce se acordă părinților care se întorc mai repede la muncă din
Alocație copii 2018. Cine beneficiază de alocație. Cât este cuantumul
Copiii și tinerii din România cu vârsta de până la 18 ani și, în anumite cazuri, chiar și mai
ZILE LIBERE 2018. Câte mini-vacanțe vor fi în 2018
Anul Nou abia a început și, după minivacanță, de Crăciun și Revelion, deja ne gândim la următoarele zile
Vinerea Mare ar putea deveni sărbătoare legală în care nu se lucrează
Vinerea Mare ar putea deveni sărbătoare legală în care să nu se lucreze. O astfel de propunere legislativă a fost
Copil asfixiat de un bob de porumb. Familia acuză medicii de neglijență
Familia unui copil în vârstă de un an şi opt luni care a decedat în spital, luni, după ce s-a
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cum arată şi cum se completează formularul 600
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a estimat că 210.000 de români sunt aşteptaţi la gişeele instituţiei
Ce capcane să eviți atunci când te înscrii la o școală de șoferi
Dacă vrei să obții permisul auto atunci primul pas este înscrierea la o școală de șoferi unde vei învăța
Gradul de raportare a violenţelor asupra femeilor a crescut în zona rurală a judeţului Vâlcea
Gradul de raportare a violenţelor asupra femeilor a crescut în zona rurală a judeţului Vâlcea, în
Proiect de conștientizare a cetățenilor cu privire la tăierile ilegale de pomi
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a inițiat un proiect de informare care va fi implementat la nivel
România, în prima jumătate a unui clasament privind corupţia
România se află în prima jumătate a unui clasament privind corupţia, realizat de Banca Mondială, care
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Deplasarea copiilor minori în străinătate
Copilul minor poate călători în străinătate numai însoțit, cu acordul părinților sau al reprezentantului
Cum se face o cerere adresată CEDO
În cele ce urmează vom încerca să vă familiarizăm cu o instanţă foarte populară pentru români, ale
Ce contribuţii plătesc arendaşii?
In noile dispozitii ale Codului Fiscal se pervede obligativitatea platii contributiei la sanatate si pentru veniturile
Ce contribuţii plătesc soţii în cadrul PFA?
Eşti soţie sau soţ al unei Persoane Fizice Autorizate? Află cât trebuie să plăteşti la contribuţiile sociale!
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient
Armonizarea permanenta a legislatiei Romaniei cu legislatia europeana ofera cetatenilor romani o suma de alternative
Ești martor într-un proces civil? Află tot ce trebuie să știi despre cum se depune mărturie
In cazul in care sunteti implicat intr-un proces civil, una dintre probele pe care le puteti folosi este cea cu
Ce trebuie să ştiţi când închiriaţi on-line o maşină
Vă sfatuim în primul rând trebuie citite cu atenţie condiţiile de rezervare şi de închiriere ale
Termeni uzuali din dreptul civil
Dreptul civil este acea ramură de drept ce reglementează relațiile social-patrimoniale și nepatrimoniale stabilite
Termeni uzuali din domeniul comercial
Dreptul comercial este acea ramură de drept privat care cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează relațiile
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

FONDURI EUROPENE

Gospodari de România. Orașul care își produce singur energia electrică din...gunoi (VIDEO)
Există o vorbă din popor ce spune că "românul este inventiv" și care nu poate fi pusă la îndoială. Iar
Banii europeni, singură șansă de a evolua pentru comuna Cerașu din județul Prahova
Cu pași mărunți dar siguri se schimbă și aici lucrurile. Conștienți că bugetul local nu permite realizarea unor
Fondurile Europene, o adevărată sursă finaciara pentru modernizarea României
Țara noastră are are la dispoziție sume importante de la Uniunea Europeană pentru transformarea ei, banii care așteaptă
Radioul Public va emite, din 2016, pe 10 noi frecvenţe
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) plănuieşte, pentru anul viitor, începerea emisiei pe zece noi
Trei Strategii de dezvoltare locală realizate şi trei Asociaţii interetnice înfiinţate încomunităţile
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sprijin de 30 de milioane de lei pentru apicultori
Apicultorii vor primi un sprijin financiar de 30,2 milioane lei pentru perioada 2014-2016, de la bugetul de stat şi din
Peste 8 milioane de euro pentru investiții în procesare și marketing în sectorul pomicol
Fondurile europene şi naţionale disponibile, în 2015, pentru investiţii în procesarea şi marketingul
Fonduri europene pentru agricultura României
România susţine financiar şi fiscal agricultura prin programe multianuale şi prin aplicarea unor scheme de
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
Producători agricoli din Dâmboviţa au refuzat să acceseze ajutoarele de 3.000 de euro pentru culturile de tomate
În judeţul Dâmboviţa, foarte mulţi producători agricoli au refuzat să acceseze ajutoarele de 3.000 de euro
Pomicultorii și agricultorii pot să mai depună proiecte de grup
Proiectele de investiții pentru producătorii agricoli și pentru pomicultori se vor putea depunde până la finalul
Ce tipuri de cheltuieli sunt neeligibile pentru submăsura 4.1, conform PNDR – Investiții în exploatații agricole
Investițiile în exploatațiile agricole sunt sprijinite cu ajutorul fondurilor europene, prin programul PNDR 2014-
Apicultura: Acte necesare pentru accesare fonduri europene
Pentru a accesa un fond european FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - Fondul European Agricol
Fermierii care solicită fonduri europene pentru bunăstarea animalelor au obligaţia de a completa şi depune cererea unică de plată
Fermierii au obligaţia de a depune cererea unică de plată, indiferent dacă solicită la plată întreaga suprafaţă
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Veste excelentă de la agenția de plăți: SESIUNE PRELUNGITĂ CU O LUNĂ pentru 60 milioane de euro
Veste bună pentru fermieri! Agenția de plăți care se ocupă cu banii europeni anunță prelungirea până la 31
Fermierii vor primi bani și după 31 decembrie, pentru proiecte europene
Fermierii care au început proiecte pentru fonduri europene își vor primi banii conform sistemului actual şi
APDRP anunţă lansarea în perioada 20 mai - 18 iulie 2014 a celei de a douăsprezecea sesiuni de cereri de proiecte pentru măsura 121 din cadrul PNDR
Fondurile disponibile pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole" sunt de 150 milioane euro. Fermele de
În luna mai se va deschide prima sesiune de proiecte cu finanțare din viitorul PNDR
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, va
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

ECONOMIE

300 locuri de muncă in domeniul agricol (recoltare zmeură) în Portugalia
Selectia candidatilor se va desfasura in doua localitati din tara: 1. Roman (judetul Neamt) - 17 ianuarie 2018 2.
România se îndreaptă spre o criză fără soluţii
Peste 3,4 milioane de români sunt plecaţi din ţară, iar alte 4 milioane nu vor să muncească sau să meargă la
24.814 locuri de muncă vacante la nivel naţional
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacanţe, în evidenţele Agenţiei
300 de locuri de muncă disponibile în agricultură, în Portugalia
Un număr de 300 de locuri de muncă în domeniul agricol sunt disponibile în Portugalia prin intermediul
Cursuri de calificare profesională pentru șomeri
Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă din judeţul Botoşani organizează cursuri de calificare în diferite meserii
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Credite pentru fermieri şi întreprinzători din mediul rural
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va încheia un acord cu Fondul European de Investiţii care prevede
România aruncă la tomberon o afacere de 2 miliarde de euro
În fiecare an, România produce atât de mult gunoi, că, pentru a-l transporta, îţi trebuie o
Dobânda la Prima Casă va creşte până la finele lui 2018
Ratele la creditele în lei vor creşte în următoarele 12 luni chiar şi cu 15%,având în vedere că
Ouăle, printre cele mai consumate alimente de către români
Oul este unul dintre cele mai importante alimente ale românilor, întrucât 93% dintre persoanele din
Voucherele de vacanţă, un vis spulberat
Bugetarii nu vor mai primi vouchere de vacanţă, ci bani, şi asta abia începând din 2018. În ceea ce
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sectorul agricol este principalul angajator din România
Țara nostră este singurul stat membru al Uniunii Europene (UE) în care sectorul agricol este principalul
Produsele din Arad au intrat pe piaţa din China
Miere, apă minerală, vin şi chiar creaţii vestimentare sunt produse care vor ajunge pe piaţa din China de la
Bistrițenii mizează pe  lavandă, cătină și nuci
Fermierii, în special cei tineri, sunt tentați de oportunitățile de valorificare ale acestor culturi. De altfel,
Producţia record de prune ne bagă în liga greilor
Semne bune are anul acesta pentru producția de prune, deși ploile și vremea rece de la începutul anului păreau că
Cultivarea buruienilor va deveni o afacere
Iarba grasă, chimenul și busuiocul sălbatic sunt buruieni care dau bătăi de cap agricultorilor când năpădesc
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Săracii Europei, dar cu cele mai mari costuri la energie
În aceste zile ANRE a decis majorarea preţurilor la energia electrică şi la gazele naturale pentru consumatorii
Românii cheltuiesc aproape 50% din venituri pe mâncare și țigări
Germanii cheltuiesc cel mai mult cu locuinţa, românii – cu mâncarea, băutura şi ţigările, iar
Cum să ai mai mulți bani în 2018. Nu te-ai fi gândit la punctul 4!
Cum să ai mai mulți bani este o chestiune care frământă din ce în ce mai multă lume. Fie că ești la
Top 5 cauze care au condus la creşterea preţurilor
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna
Scumpiri inexplicabile pentru ouă, carne şi produse lactate
În unele cazuri, preţul alimentelor s-au dublat la raft. Fermierii solicită intervenţia autorităţilor, în
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

ATELIER

Cum să faci să miroasă în casă a Crăciun. Ai nevoie de mirodenii, mentă și portocală
Nimic nu evocă spiritul Crăciunului mai bine decât parfumul de portocale și scorțișoară de care ne bucurăm
Ornamente din sfoară
Ornamentele din sfoară pot căpăta acum alte dimensiuni. Sunt foarte ușor de realizat, motiv pentru care vă puteți
Decorațiuni homemade cu conuri de brad
Special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă sau pentru a-ți decora casa în spiritul anotimpului rece, poți
Cum îți faci trandafiri decorativi din coji de portocale
Nu aruncați coaja portocalelor. Pe lângă faptul că au proprietăți magice de sănătatea, puteți crea trandafiri
Sfaturi simple de Feng Shui pentru casă
Scopul Feng Shui este de a crea un mediu de viață care promovează sănătatea și de a promova fericirea. Pentru a vă
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5