Tipăreşte pagina

Teiul, plantă medicinală – un remediu pentru bolile trupeşti şi sufleteşti

Considerat ca fiind arborele sfânt al creştinilor, teiul a pătruns adânc în imaginaţia poporului român, însoţindu-l atât în viaţa reală, cât şi pe tărâmul basmelor.

Nu este întâmplător că în coroana teiului Dumnezeu nu aruncă niciodată săgeţile trăsnetelor, explicaţia fiind dată de magnetismul diferit al teiului, faţă de cel al altor arbori. Este ştiut că ţăranii, prinşi pe câmp de ploile repezi de vară, aleargă să se adăpostească sub un tei singuratic, evitând alţi arbori care ar atrage fulgerele.

În plus, s-a mai constatat că umbra teiului nu provoacă răceli sau alte boli pulmonare, aşa cum se poate întâmpla cu persoanele care dorm la umbra nucului. Dacă este adevărat că bolile trupeşti sunt provocate de boli sufleteşti, reciproca este la fel de valabilă: remediile naturii care vindecă sufletul vindecă, absolut sigur, şi trupul.

Că este adevărat o dovedeşte planta magică celebrată la începutul lui iunie: teiul. Acest arbore ne este atât de aproape de suflet nouă, românilor, încât ajunge să-i simţim mireasma şi deja putem să-i decodificăm singuri calităţile sale de medicament.

Mireasma florilor de tei ne aduce pacea în suflet, ne face meditativi, ne îmblânzeşte inima, pregătind-o pentru marile împliniri ale verii. De calităţile terapeutice concrete ale acestui copac avem multă nevoie.

În mitologia Romei Antice, teiul simboliza iubirea conjugală şi fidelitatea în cuplu, fiind în acelaşi timp şi arborele lui Venus (zeiţa iubirii) şi al Junonei (zeiţa înţelepciunii). Mai ales cuplurile tinere îşi împodobeau altarul casei cu ramuri de tei înflorite, pentru a beneficia de înţelepciune şi stabilitate în iubire.

Poetul latin Ovidiu, cel exilat pe ţărmul Pontului Euxin, afirma că, de sărbătoarea dedicată zeiţei fertilităţii, fecioarele se împodobeau cu coroane de flori de tei. lÎn folclorul polonez există şi acum credinţa că teiul plantat în faţa casei apără familia de spiritele rele, aduce noroc şi pace, ajută oamenii să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu şi să nu cedeze diferitelor ispite.

Conform unei credinţe populare franceze, o căsătorie nu se mai destramă niciodată, dacă mirii treceau la nuntă pe sub doi tei cu coroanele împreunate.

La români, ramurile de tei înflorite sunt aduse acasă de Rusalii, după ce au fost sfinţite de preot la biserică, fiind ţinute la intrare ori, mai adesea, lângă icoane. Ele se păstrează toată vara, având darul de a alunga grindina şi furtunile distrugătoare, dar menţi­nând şi “seninul” din casă.

În creştinismul primitiv, lemnul de tei era considerat sfânt şi exista obligaţia ca statuetele Fecioarei Maria şi catapesmele să fie cioplite din lemn de tei (lignum sacrum).lÎn astrologie, teiul e asociat cu luna, miresmei sale fiindu-i atribuit un efect afrodisiac.

În antichitate, asupra teiului erau transferate boli de către vindecători. Mulţi părinţi plantau un tei când li se năştea un copil, convinşi că astfel va fi ocrotit de boli. În caz că, totuşi, se îmbolnăveau, erau întinşi la umbra unui tei înflorit.

Citeste continuarea pe ziarulunirea.ro

Te-ar mai putea interesa si:

Castanele sălbatice – adevărate „depozite“ de sănătate
Vinurile medicinale – adevărate elixire pentru sănătate
Mii de farmacii, într-o singură plantă: roiniţa