Vaticanul a decis să închidă 100 de fântâni, ca urmare a secetei prelungite din regiune

Autorităţile de la Vatican au început închiderea a 100 de fântâni din statul-oraş, ca urmare a secetei prelungite din regiune.

Roma, care înconjoară Vaticanul, a suferit o raţionalizare dură a alimentării cu apă potabilă, determinată de seceta prelungită de doi ani şi valul de căldură din această vară.

Închiderea fântânilor este modul Vaticanului de a-şi arăta solidaritatea faţă de restul cetăţenilor şi de a ajuta capitala italiană să treacă prin această criză, pentru că apa care ajunge la Vatican vine din acelaşi loc de unde se alimentează şi Roma, a declarat un reprezentant al Vaticanului.

Apa va fi raţionalizată la Roma începând cu această săptămână, după ce preşedintele regiunii Lazio, din care face parte şi capitala Italiei, a cerut stoparea extragerii din lacul care alimentează o parte din oraş.

Pe fondul secetei din regiune, nivelul lacului este în scădere, ceea ce pune în pericol planctonul şi peştii.

Restricţiile sunt prevăzute să înceapă la 28 iulie, însă deja o parte dintre fântânile de stradă, nenumărate de altfel, în centrul capitalei, şi foarte căutate de turişti au fost închise.

Ba mai mult, luni seara, Vaticanul a solicitat să fie oprite toate fântânile de pe raza statului său, inclusiv cele din faţa Bazilicii San Pietro.

Decizia opririi pompării din imensul rezervor al lacului Bracciano, de unde provine apa care asigură alimentarea capitalei italiene, aparţine primarului Virgina Raggi, fiind susţinută şi de preşedintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, care lansează apelul de alarmă că la Roma apa se va termina.

Ministrul mediului, Gian Luca Galletti, confirmă că situaţia din capitala italiană este critică în aşa măsură că autorităţile locale pot decreta stare de urgenţă şi pot apela la procedurile de sprijinire a fermierilor în caz de secetă.

Peste 1,5 milioane de localnici vor avea de suferit în urma aplicării acestor restriciţii.

Sursa: rador.ro

ULTIMELE ŞTIRI

Un simplu test de sânge ar permite detectarea mai multor forme de cancer

Cercetătorii au dezvoltat o tehnică de „biopsie lichidă”, care ...

Exporturile de tomate ale României sunt nesemnificative

România a importat 59.369 tone de roşii în primele nouă luni din ...

Fonduri europene pentru inovare în domeniul acvaculturii

Cei care vor să atragă fonduri europene prin Programul Operaţional pentru ...

Recomandări AFIR

 

Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale recomandă Unităților ...

Caravana ”Alege oaia” - la Iași

În perioada 23-24 ianuarie 2018 în Parcarea Instituției ...

Muzeul Etnografic al Transilvaniei a devenit membru al European Rural History Organisation

 

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este prima instituţie din ...

Alpinistul roman Horia Colibăşanu invitat la Gala "Expediţia - Chemare în necunoscut"

Alpinistul român Horia Colibăşanu, timişoreanul care a reuşit să ...

Peste 20.700 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Biserica de Gheață de la Bâlea Lac va fi sfințită

Turiştii care urcă la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş pot vizita ...

Caravana “Alege oaia!” ajunge la Iași

 

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea va fi prezent ...

La Socola se studiază ”sindromul Italia”

 

Specialişti ai Universităţii italiene Udine, sunt până pe 28 ...

În sfârşit, vine iarna!

Meteorologii atenţionează că vremea se înrăutăţeşte în jumătatea de ...

O varietate de ceapă persană, o armă potenţială împotriva rezistenţei la antibiotice

O varietate de ceapă persană ar putea avea un impact major în lupta ...

Pliculeţele de ceai - utilizări mai puţin cunoscute!

În anotimpul rece oamenii beau mai mult ceai decât în mod ...

România participă la cea de-a 83-a ediție a Expoziţiei Internaționale “Săptămâna verde”

În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea ...

CALENDARUL TRADIŢIILOR POPULARE

No content to show